Cel mai așteptat detaliu despre OnePlus 2 a apărut online
Cu câteva zile înainte de lansarea oficială, avem parte de prima poză oficială cu OnePlus 2.
Cu cinci zile înainte de lansarea oficială, avem parte de publicarea unui detaliu important cu unul dintre cele mai așteptate telefoane din ultima perioadă. OnePlus 2 se anunță a fi un telefon extrem de interesant, iar pentru a-și arăta încrederea în dispozitivul lor, chinezii au efectuat și niște teste interesante. În cadrul acestora, camera foto de pe OnePlus 2 era comparată cu cea de pe iPhone 6 și Samsung Galaxy S6. În mod evident, primul a câștigat, însă nu avem informații despre cadrul în care au s-a desfășurat testul.
[related]
Acum, grație TENAA din China, avem parte de prima poză oficială cu noul telefon. După cum observă și publicația Verge, pe partea din față avem parte de un buton, care cel mai probabil va conține acel senzor pentru scanarea amprentelor despre care s-a vorbit în trecut. Marginea este similară modelului BlackBerry Classic și fața seamănă puțin cu Nexus 5, deși este mai pătrățoasă.
Din punct de vedere al specificațiilor, OnePlus 2 va include un procesor Qualcomm Snapdragon 810, alături de 4GB RAM și o baterie de 3.300 mAh. În plus, este mai mic decât OnePlus One, care avea ecran de 5,5 inci (vezi poza de mai sus: sub One se ascunde un OnePlus 2).
De asemenea, OnePlus 2 nu va beneficia de senzor pentru monitorizarea pulsului și nici de încărcare wireless, motivația fiind că viteza nu e suficient de mare. În mod interesant, chinezii vor folosi un conector USB Type-C și ar putea fi dotat cu două sloturi SIM.